AAFR - Asociatia Artistilor Fotografi din Romania

ASOCIATIA ARTISTILOR FOTOGRAFI DIN ROMANIA

       Prima pagina
       Despre AAFR
       Noutati
       Calendar activitati
       Membri
       Portofolii
       Distinctii AAFR
       Saloane AAFR
       Saloane FIAP
       Informatii FIAP
       Articole
       Mass-media
       Organizatii partenere
       Regulament
       Inscrieri
       Link-uri utile
       Contact

Aminitiri de o viaţă...

Aminitiri de o viaţă...
Peter Voinescu-EFIAP
North Miami Beach Florida (SUA)

În familia mea am fost numai doi fraţi. Dan, cel mai mare, a fost dat la Seminarul Teologic. În primii patru ani el n-a făcut altceva decât să deseneze portrete, având o mare varietate de subiecte, profesorii cu bărbii negre, roşii, albe, mari şi cârlionţate, unii mai graşi, alţii... şi aşa mai departe. Fiind descoperit, portretizatul ;i oferea doi lei ca acesta să primească portretul. După patru ani Dan a renunţat la şcoală şi venind acasă, nu numai târgul dar şi satele de prin împrejurimi îi cereau să le facă „portetu". La nouăsprezece ani s-a înscris la Belle Arte şi când a absolvit, a primit post de profesor de liceu, ca mai târziu să deschidă o şcoală de desen tehnic, care mai târziu, i-a fost confiscată de comunism şi în final, a ajuns să lucreze ca desenator la Uzinele de Troleibuze.
Aş vrea să cred că amândoi am avut înclinaţii pentru frumos, pentru artă. Când eram mic , el
mi-a dăruit un creion „Hardmut Nr.2" cu care am început să desenez. În special pe... pereţi!

Prin anul 1938-39 mi-a picat în mână un număr din revista „ FAR." (Fotografii Amatori Români), care m-a fascinat. Sigur, la vremea aceea toată fotografia era numai alb-negru. Curând am devenit membru FAR. şi am început să primesc minunata revistă. Cum am mai scris, în timpul războiului, am făcut şi funcţia de fotograf de război pentru unitatea mea, în timp ce trăgeam cu tunul după avioanele inamice.(vezi pag 50.din cartea"Statuie unui Fotograf") După ce am terminat de luptat, întâi contra Sovieţilor, apoi contra nemţilor, venind acasă am lucrat fotografie ici şi colo, dar aceasta nu-mi asigura o existenţă şi am fost angajat la SAR (Societatea Anonimă Română de Telefoane), unde am excelat ca tehnician în sisteme automate PBX. Pentru că n-am înghiţit regimul comunist, am plătit cu trei ani de Jilava, Canal, şi asta numai după şase luni de la nuntă. La întoarcere, mi-a fost reconsiderată specialitetea şi am fost reangajat la TUB, (Telefon Urban Bucureşti), noua denumire a SAR de T. Dar nu pentru mult timp. Partidul şi Guvernul (de atunci) a hotârăt ca noi, toţi cei aveam o pată la dosar să fim eliberaţi din funcţii. Am bătut la multe uşi, toate rămânând închise. În final, am fost angajat fotograf artistic la RECOM, întreprindere de publicitate pe ţară. Sigur, că şi de acolo am fost „dat afară", şi angajat la Sfatul Popular al Capitalei, de unde, când am primit paşaport pentru Italia , ...am plecat şi plecat am fost ! În SUA un timp, am lucrat la Cleveland pentru un studio de „nunţi şi botezuri". M-am mutat la Queens Village-N.Y, angajat fiind la o firmă foarte serioasă din Manhathan, ca laborant, cu tutlul de „ senior worker". Am scris în Statuie unui Fotograf cum într-o seară am suferit o ,,scărmăneală’’ în metrou. Am mai lucrat în alt laborator ca manager, de unde am ieşit la pensie, exact în ziua când am împlinit vârsta !; deşi, trebuie să accentuez faptul că am fost tare, foarte tare îndrăgostit de fotografie.

La Bucuresti, prin anul 1955, Casa de Cultură a Sindicatelor din Bucureşti organiza un Cerc de Fotografie pentru amatori S-au adunat în acest Cerc, mulţi iubitori de fotografie.
Eu, sărmanul de mine, am fost numit, ales sau aşa ceva, secretarul acestui Cerc, lucru care mi-a plăcut, mai ales că locuiam la un colţ de stradă departe de Cerc. Am organizat aici un laborator frumos chipat, aparate de mărit, bazine. cu tăvi de developat, tancuri de developat filme, hohglanz (uscător de hârtie) 40 x 60 cm, înclusiv revelatori şi fixator, membrul cercului aducăndu-şi doar hârtie. În acea vreme amatorii mergeau cu reţeta dintr-o carte la o drogherie de pe calea Victoriei şi cumpărau 3 grame de metol, 8 grame de hidrochinon şi ce mai conţinea reteta.  Curând, Casa a hotărât să deschidă o expoziţie cu circa o sută de lucrări, dar s-au adunat atât de multe lucrări valoroase că s-au expus două sute. După puţin, Consiliul Central al Sindicatelor (CCS) a anunţat organizarea Expoziţiei pe ţară, unde Cercul nostru a participat substanţial. Aveam mulţi şi valoroşi oameni. Ca de exemplu Bazil Roman, ing. C. Silistrarianu (pare-mi-se că fusese preşedinte FAR), Eugen Iarovici, Dr. Napoleon Frandin, Gh. Şerban, Marian Popescu, ing. Artaxerxe Bubulac, Mircea Faria, prof. Vladimir Orza, Bob Eremia, Dumitru Capoianu, Gheorghe Vulpaş, din care numai ultimii doi mai sunt în viaţă.
Toti acestia si multi altii au propus sa studieze posibilitatea infiintarii unei asociatii de fotografi, asa cum fusese FAR. S-a lucrat la un regulament, s-a discutat mult si in final s-a alcatuit asociatia dorita.

Aşa s-a născut A.A.F

După un timp s-a anunţat prima adunare generală AAF. O sală plină de lume, şedinţa desfăşurând-se după tipic. S-a cerut să facă numiri de candidaţi, arătându-li-se calităţile, numiri care au obţinut votul sălii. Colectivul care conducea adunarea s-a retras într-o încăpere alăturată să hotărească din lista respectivă care vor fi cei ce vor compune comitetul de conducere a Asociaţiei Artiştilor Fotografi (AAF). De notat este faptul că Ministerul Culturii (MC) avea în sală un reprezentant, care fiind descoperit că trăgea cu urechea la dezbateri, massa i-a cerut să iasă, fapt neagreat de respectivul. Când colectivul a prezentat lista, sala a fluierat, pe listă fiind cu totul alte nume decât cele propuse si votate... Unul din delegaţi, Aurel Mihailopol (+), vijelios , a pus creionul pe masă cu zgomot, declarănd că „lista le-a fost impusă!" (de delegatul MC). Sala a tunat, şi-a manifestat nemulţumirea şi s-a spart bâlciul! A doua zi au fost convocaţi la Ministerul Culurii doar cei cinci (pare-mi-se !) care lucraseră iniţial la organizarea AAF, singurii consideraţi membrii fondatori! Restul de membrii participanţi, alegători, votanţi aflaţi în acea seară la adunarea generală, neavând drept de vot ! Cu alte cuvinte adunarea generală fiind anulată. Numai cei înscrişi după acea dată au devenit membrii cu drept de vot. Ministerul Culturii (nu membrii AAF) a numit preşedinte şi consilieri, pare-mi-se pe Dr. Spiru Constantinescu. Cu madam Hedy Löfler, Clara Spitzer şi Syilviu Comănescu. Cred că mai funcţiona şi un fotograf profesionist, cu studio, Aurel Bauch. AAF nu avea sediu. Şedinţele se ţineau prin nişte spaţii, fie la ziarul „România Liberă", la Institutul de Mine sau la Casa de Cultură, şedinţe la care participau numai membrii fondatori. Soseau acum invitaţii de participarre la Saloane Intenaţionale, invitaţii care se odihneau în buzunarele membriilor fondatori, invitaţii care stârneau certuri, discuţii între ei. Dar în final, mult mai târziu s-a primit sediul din strada Brezoianu 23, şi apele s-au liniştit! Cumva! Au mai urmat alte adunări generale pline de scandal, programele, numele şi diverse acţiuni fiind respinse de masă. Curând, poate 1959 sau aşa ceva, a avut loc primul Salon Internaţional, deschis în aripa stângă a Palatului Regal, un succes exorbitant. Mii de oameni din Bucureşti şi din ţară se perindau prin faţa simezelor, nu câte unu, ci pe trei-patru rânduri, cei din spate lungindu-şi gâturile să poate zări exponatele. Între timp s-a pus la punct şi sistemul de plată a lucrărilor în colaborare ca astfel cine execută o comandă pentru o întreprindere sau instituţie să-şi poată primi dreptul de autor legal, din care un procent revenea AAF.
    Doctorul Spiru Constantinescu se întorcea cu soţia, din Cehia unde-şi făcuse concediul şi oprindu-se la Sinaia pentru încă o săptămănă. La plecare din Sinaia, aflându-se pe peronul gării în aşteptarea trenului de Bucureşti, a suferit un infarct şi a ...murit.   Nu s-a mai numit alt preşedinte, Sylviu Comănescu rămânând Secretar General păna la ... Între timp el fusese ales membru în Comitetul Director al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP), participand cu succes la hotărârile FIAP. La cel de al doilea (cred !) Salon Internaţional s-au conferit titluri FIAP multor membri AAF ca, A.FIAP. E.FIAP, Es.FIAP. Iarăşi cred, nu sunt sigur, la acest Salon au venit somităţi FIAP din stăinătate, printre care chiar Preşedintele, domnul Van de Viere (?) cu soţia. Toţi aceştia, plus un grup de români au fost invitaţi pentru o excursie de două zile la Sinaia. În paralel funcţiona cu mult succes Foto Clubul Medicilor, (Muncitorilor Sanitari) condus de Dr. Napoleon Frandin. Şi acest Foto Club organiza Saloane Internaţionale, dar numai cu invitaţi din domeniu. Îmi amintesc că unul din aceste Saloane nu s-a mai deschis pentru simplul motiv ca URSS nu participase. Noi, membrii AAF ne-am delectat trecând din mână în mână lucrările pimite, am oftat şi la momentul potrivit, acestea au fost returnate participanţilor, cu notele şi rezultatele jurizării, fictive, desigur.   În perioada de bună activitate AAF, am fost - cred - un foarte activ membru: eram des consultat de răposatul Dr. Spiru Constantinescu, de Sylviu Comănescu. Am fost membru în Comisia de Evaluarea lucrărilor, atât pentru colecţiile care participau la Saloane Internaţionale cât şi lucrări executate de membrii la comanda vreunei institutii, urmând a fi plătite,   Şeful acestei Comisii era Mircea Faria EFIAP, decedat în anul 1986 la doar 67 de ani. Am fost membru al Comisiei de Tineret participând la mai multe seminarii internaţionale la: Sofia, Zurick, Opatja La unul din Saloanele noastre organizate în Sala Dalles, am contribuit substanţial fiind salariatul firmei RECOM care a furnizat servicii tehnice, pentru instalarea expoziţiei internaţionale.Ing. Sylviu Comănescu a fost cel care mi-a facilitat plecarea din ţară în Italia. Mi-a dat o scrisoare în care se spunea că „sunt programat cu o expoziţie cu tema „Italia" şi astfel am obţinut paşaport şi viza După un timp, aflîndu-mi în USA, primesc răspuns la una din scrisori în care Sylviu Comănescu îmi trimitea adresele multor colegi aflaţi în străinătate, chipurile „în vederea înfinţării unor filiale AAF peste hotare. Când l-am revăzut (1986) suferea de un uşor parkenson, ca după un timp să aflu că nu mai trăieşte. Regret mult!  Îi port recunoştinţă pentru aprecierea şi prietenia ce mi-a acodat. A fost un domn, a condus frumos AAF-ul mai ales fără să fie slugarnic la „directivele partidului" şă fără să facă din AAF un instrument de propagandă politică peste hotare.
O listă de somnităţi AAF ar arăta aşa: Gheorghe Şerban (+), Iosif Marx (+), Gheorghe Epuran (+), dr. Iuliu Albini (+), Constantin Săvulescu EFIAP (+), Hedy Löfler (?), Atarxerxe. Bubuloa,(+), Eugen Iarovici (+), Oseph Cahane (+) Clara Spiter (+), Vladimir. Orza (+) ,Dr. Fr. Napoleon (+), ing. Ionescu Siseşti (Paris) şi alţii, menţionaţi mai sus.
În Aprilie 1999, la insistenţele (bine venite !) bunului meu prieten, Gheorghe Rizeanu (+), care intervenise pe lângă domnul. colonel A. Iancu, comandantul Cercului Militar Bucureşti, acesta aprobându-mi sala, am deschis o expoziţie de fotografii în Sala Rondă, expunând 60 de lucrări alb-negru şi color, expoziţie care a avut o rezonanţă mult peste aşteptări. O intitulasem „Fotografii ...prăfuite". Domnul colonel a anunţat toată presa, ziarul militar mi-a luat un interviu televizat, ca şi postul TVR 2, unde deasemenea, mi s- a luat un interviu dat pe post în dimineaţa următoare. Am mutat apoi expoziţia la Rămnicu Sărat, ultimul oraş fiind Sibiu, tot la Cercul Militar. Aici am expus în expoziţie şi caietul de sală, în care nume de mare valoare îşi trecuseră impresiile, începând din Bucureşti, bijuterie de mare preţ pentru un autor caiet care mi-a fost furat ! Cui a trebuit acel caiet ? De ce a făcut-o ? Poate pentru 10 –20 de pagini nescrise ? Un gelos? Mă doare foarte mult această pagubă, absolut ireparabilă! Era recompensa strădaniei mele de o viaţă !  Eram zilnic asaltat, înconjurat de tineri şi nu numai, interesaţi de compoziţie, procedee de laborator, aparate sau obiective folosite, când şi unde am făcut cutare sau cutare fotografie, în special alb-negru, fapt care demonstra că lumea de astăzi mai este interesată de fotografia artistică şi nu coboară (dacă îmi este iertată poziţia!?) la fotografia...de computer, abstractă.La Sibiu am fost invitat de către regretatul artist fotograf Gheorghe Lăzăroiu (+), să particip alături de Ştefan Tóth AFIAP din Oradea, în juriul ediţiei a ?.. a Salonului Internaţional de Artă Fotografică, organizat de cunoscutul Fotoclub „Orizont" din localitate. Era recompensa strădaniei mele de o viaţă !

Comentarii

viorel vasile	2009-09-13 16:19:46 (54)
Emotionant! Poate si pentru faptul ca idolul meu a fost si este Constantin Savulescu.

Radu Sigheti	2009-10-13 12:20:26 (70)
Unde putem gasi cartea Statuie unui fotograf?

Mircea Dan Irimescu	2010-05-11 11:42:27 (693)
Daca s-a amintit de Clubul Fotogtafilor Sanitari as adauga aici un numele unui medic aradean stabilit in ultima parte a vietii la Onesti,artist sensibil cu inclinatii muzicale si impatimit raspanditor al culturii printre semeni,nu in ultimul rand un pasionat fotograf si turist montan : Dr.DORIN SPERANTIA.Descendent al unei familii de carturari-bunicul Theodor Sperantia,literat iar tatal Eugeniu Sperantia,profesor universitar la Cluj, filosof si scriitor.

Adauga comentariu

Nume		Toate campurile sunt obligatorii! Nu sunt permise decat comentariile cu continut decent.
Text
	introduceti codul din imagine