Prima pagina Despre AAFR Noutati Calendar activitati Membri Portofolii Distinctii AAFR Saloane AAFR Saloane FIAP Informatii FIAP Articole Mass-media Organizatii partenere Regulament Inscrieri Link-uri utile Contact
|
Impresionism in arta fotografica
Ediția din acest an a manifestării culturale, inițiate și organizate de Fundația Varadinum din Oradea, eveniment cultural devenit tradițional al municipiului Oradea, FESTUM VARADINUM, oferă pe lângă insituțiile profesioniste și Organizațiilor culturale să contribuie la reușita acestuia cu diferite expoziții. În acest contex Clubul Fotografic Nufărul din Oradea, și-a propus să organizeze în cadrul acestui Festival cultural, expoziția personală a artistul fotograf Incze István, din Târgu Mureș, președintele reputatului Fotoclub Târgu Mureș, intitulată IMPRESIONISM ÎN ARTA FOTOGRAFIE. În cadrul expoziției, artistul fotograf a prezentat publicului 80 de fotografii color, un studiu despre complexitatea nudul feminin.
Artistul fotograf expozant s-a năcut în anul 1943, la Târgu Mureș, este profesor de chimie la Gimnaziul EUROPA din Târgu Mureș și a început să fotografieze din anul 1965, fiind îndrumat la începutul carierei sale de regretatul artist fotograf de renume europeană József Marx. Debutează cu fotografii alb negru, însă provenind dintr-o familie de artist se orientează curând spre studiul culorilor. Din anul 1974 probează fotografia în culori, însă la început se confruntă cu numeroase probleme tehnice. Este însă fiind ajutat de Horvath Imre, a cărui nume este cunoscut în bresla lumii fotografice și astfel cu ajutorul celor doi artiști fotografi, se lansează în aceasta frumoasă consacrare a creației fotografice. În anul 1978, a devenit membru al cunoscutului Fotoclubul Târgu Mureș. Cu lucrările sale, artistul fotograf Incze István, participă la diferite Saloane Naționale și Internaționale de Artă Fotografică. Prima sa prezență la astfel de Saloane a avut loc în anul 1978, cu ocazia participării la Bienala internatională organizată în Sibiu. Totuși el susține că primul său adevarăt succes a fost premiul acordat în cadrul Salonului Național de Artă Fotografică, organizat la Lupeni, în anul 1980. De atunci participă cu lucrările sale la aproape toate saloanele nationale, la care de mai multe ori a fost premiat. Prima sa prezință la Salonul Internațional de Artă Fotografică (FIAP), organizată sub înaltul patronaj al Federației Internaționale de Artă Fotografică a fost în anul 1986, la Manila. În anul 2000, este distins cu titlul de artist al FIAP, iar din anul 2004 îndeplinește funcția de președinte al Fotoclubului Târgu Mureș. În prezent este preocupat de relațiile dintre fotografie și pictură. În Oradea expune pentru prima dată. Expoziția personală a artistului fotograf Incze István A.FIAP a fost vernisată sâmbătă, 16 mai 2009, la ora 12,00, în Galeria Foto Art din Oradea, în prezența autorului și în prezența unui numeros public.
Lucrările au fost prezentate publicului vizitator, de autorul personalei, iar expoziția a fost deschisă oficial de către artistul fotograf Ștefan Tóth A.FIAP, fondatorul și președintele Clubului Fotografic Nufărul din Oradea, care a participat la vernisaj și în calitate de președinte al Asociației Artiștilor Fotografi din România. Momentul muzical, a fost asigurat de artiștii Trioului de clarinete, din Oradea condus de István Székely. Noua expoziție organizată sub înaltul patronaj al Primăriei Municipiului Oradea și a Asociației Artiștilor Fotografi din România, în cadrul Proiectului cultural Oradea, punte spre lume…va rîmâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 28 mai 2009, în zilele de lucru, între orele 9,00 – 17,00. Intrarea este gratuită.
|
|